MedLife a cumpărat pachetul integral de acțiuni al Policlinicii Sfântul Ilie din Craiova, precum și pachetul majoritar, în proporție de 51%, al Clinicii Union Medical din Cluj, noile companii urmând să fie integrate în Rețeaua Sfânta Maria.
În perioada minivacanței de Sfânta Maria, traficul prin punctele de trecere ale frontierei s-a menținut la valori ridicate, fiind înregistrată o creștere cu 50% față de perioada similară a anului trecut. Peste 1.500.000 de persoane au tranzitat frontiera, cele mai tranzitate puncte de trecere ale frontierei fiind cele de la granița româno-bulgară și româno-ungară.
În minivacanța de Sfânta Maria, programată pentru intervalul 15-18 august 2019, turiștii români vor ajunge cu mașina mai ușor pe litoralele grecesc și turcesc decât pe cel românesc, din cauza aglomerației de pe drumurile depășite tehnic și moral și care nu mai fac față fluxului tot mai mare de turiști, atenționează Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Aceasta estimează că atât joi, la dus, cât și duminică, la întors, turiștii vor face între ieșirea de pe autostradă și sudul litoralului în jur de două ore - două ore și jumătate.
Grupul Medlife a deschis o clinică medicală sub brandul Sfanta Maria la Bacău, cel de al treilea proiect dezvoltat organic sub acest brand, după alte două laboratoare dezvoltate în Brașov și Târgu Jiu.
Aproape toate locurile de cazare din stațiunile de pe litoral au fost rezervate pentru minivacanța de Sfânta Maria, când vor avea loc și manifestările de Ziua Marinei, doar câteva hoteluri mai având oferte “last minute” care încep de la 293 de lei pe noapte, cu mic dejun inclus, la un hotel de trei stele din Neptun-Olimp și ajung până la 799 de lei pe noapte, cu ”ultra all inclusive”, la un hotel de patru stele din Mamaia.
Hotelieri de pe Valea Prahovei și din Brașov au pregătit pachete turistice speciale pentru minivacanța de Sfânta Maria, prețurile variind între 470 de lei pentru trei nopți de cazare la o vilă din Predeal și 199 de euro pe noapte la un hotel de patru stele din Poiana Brașov, cu cină tradițională în 14 august și acces la piscină și saună. La un hotel din Sinaia turiștii cu numele Maria sau Marian beneficiază de un discount de 5%.